Cu lungile ecouri rămase agățate
pe dorurile mute, venite din trecut,
aud și glasul vostru, iubite neuitate,
rămase-n amintire pe brâuri de sărut.
La ora neuitării, tăcerea trecătoare,
ce-mi mângâie odihna la orele târzii,
se rupe dintr-odată și-n suflet reapare
icoana unei muze cu false fantezii.
Să fii chiar tu aceea, venită fără veste,
în pragul înserării, din toate câte-au fost?
O, nicidecum, iubito, eu tainica poveste
o știu dintotdeauna aproape pe de rost.
De ai fi fost aceea, icoana ta târzie
mi-ar fi adus în cuget un dor neistovit,
ca-n lunga așteptare venirea ta să fie
lumina împăcării căzută din zenit.
vezi mai multe poezii de: necorupb
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.