Suntem bătrâni, iubirea mea senină,
Prinşi într-o horă ciuleandră nebună,
Cântec amar în fir de mătrăgună
Ielele râd pe gene de lumină.
Răsar din umbră chemări uitate,
Tristeţi poleite-n pală bucurie
Când vara de noi e tot mai pustie
Şi zilele curg de dor aromate.
Suntem bătrâni, iubirea mea târzie,
Sub scoarţa asta de toamnă arată,
E încă viaţă de vis privegheată,
Până când iarba de noi o să ştie.
Tot mai adânc ne-ngroapă uitarea,
Fructe răscoapte din ramuri căzute,
Purtăm încă iz de livezi pierdute,
Rămas undeva, zefir de visare.
În lacrimă de zâmbet ascunşi amândoi
Să nu dăm un bănuţ pentru neunde,
Apusul în falduri un dar mai ascunde,
Iubirea ne poartă dincolo de ploi
vezi mai multe poezii de: Agafia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Multumesc, danab
Agafia (autor)
vineri, 03 martie 2017
Multumesc!
Agafia (autor)
miercuri, 22 februarie 2017
Minunat de frumoasa.!
MONA
joi, 16 februarie 2017