O, Doamne, toamna asta cu cât e mai frumoasă
Ca toate celelalte de dinaintea ei,
Cu-atât mai multe vise mă prind ca-ntr-o mătasă
Și doru-mi taie-n suflet păienjeniș de-alei!
Ca șiruri de cocori, trec nori în caravană,
Timidul soare încă strecoară searbăd foc,
Copacii plâng și frunza în ramuri și-o recheamă,
Dar ea, covor pe poale le-așterne-n crudu-i joc.
Căci nu există pictori și nici poeți pe lume,
Peneluri sau cuvinte să poată să descrie,
Explozia ruginie sau aurul minune,
Dantela de pe dealuri, pastelul din câmpie.
-De marmură ți-e trunchiul, n-ai frunza-nfiorată!
Își gelozește plopul, mesteacănul vecin...
Pe culmi roșii ca focul dansează toți odată,
Și carpenii, și fagii și merii din grădini...
Mă-nțeapă plini de ace, molizii și cu brazii,
Sunt beți de bucurie că frunza nu și-o pierd...
În codru-n loc de păsări se-aud doar huhurezii,
Și speriat, încă o toamnă pe umeri îmi aștern...
vezi mai multe poezii de: dorurot
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.