Un pom răzleț,aplecat cu dispreț lăcrimează
Pământului sol ce-i îndura constant dăruirea
O pasăre îi ciocane în surdină de toamnă simțirea
De scoarță pustie, sub cer boreal,
O, Doamne, toamna asta cu cât e mai frumoasă
Ca toate celelalte de dinaintea ei,
Cu-atât mai multe vise mă prind ca-ntr-o mătasă
Și doru-mi taie-n suflet păienjeniș de-alei!
pe marea ușă a catedralei părăsite a singurătății
reformatorii sufletelor lipiseră oferte de dating:
sentimente la dozator,
abonament la piepturi de dimensiuni materne,
Și vine vremea care ne umezește ochii
Țintiți în caldarâmul cu frunze prinse-n rochii
Pictate cu căldură în maro, galben, roșu
Căci toamna a ornat jucându-se cu poșu`.
Of!, mireasă creolă pețită de vântul ce va să se reverse
peste zbuciumul tău lăuntric, smulgi necontenit
și-atemporal petale de nisip ce-au fost - odată ca niciodată -
viață zămislind genuni și-oglinzi de sare. Poate un nautilus
Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.