Un pom răzleț,aplecat cu dispreț lăcrimează
Pământului sol ce-i îndura constant dăruirea
O pasăre îi ciocane în surdină de toamnă simțirea
De scoarță pustie, sub cer boreal,
Vânturi descriu pustiirea de ținut agrar.
Pomul semeț,distant și drumeț,mișcat de grijile sale
Desprinde o frunză ce cade pe șes
Și-n putrezire, ea naște o floare.
Sămânța-i divină, isteață, cu limba-i jivină în glas
Pizmuitoare,
Cuteaza a huidui dăruitorul de viață
Și-n crasă sfidare, ea jinduiește cu-n cânt
Înălțare.
'Sălbatică încolțire în tină, izbutești tu constant
Să-ți distrugi din supunere, să țipi protestant
Verzitură căruntă,râncezită și cruntă, ce-mi dai?
A îndura iubirea ce-o port, tu mi-o tai
Rădăcinile-ți mici,dar vrerea ți-e mare
Magnifică floare,te-am născut
Ca să-mi curmi scoarța,s-o îngropi în pământ.
În lut îmi doresc mormântul meu falnic
Măcar de-ar rămâne o ramura în lume
Sub stelele nopții să-mi umbrească pe cale
Căci sămânța ce-am scos-o din pântec
Ma părăsește agale'
vezi mai multe poezii de: Teffan