Mă ții în brațe
și ești atât de departe
nu te simt
nu te pot atinge
sufletul tău e ocupat
cu ziua de mâine
ce nu va fi niciodată
despre noi.
Mă săruți
apoi fugi și faci o cafea
și nu-ți văd decât umbra
perfectă
umbra unei vremi în care
încă mai știam câte riduri ai
și numărul alunițelor de pe spate
și încă nu sunase taxiul în fața casei
care avea să te ducă
într-un timp ce nu îl știu
și e târziu
prea târziu ca să-mi mai caut loc
în dimensiunea ta ocupată
de chipuri, vorbe si priviri
străine.
Poate într-o altă viață
voi ajunge înaintea altora
să-ți culeg florile preferate
și să ți le plantez
pe linia vieții din palmă
dar nici atunci nu-i sigur
că vom fi ce ne-am dorit
eu doar ochiul ce visează
iar tu visul împlinit.
vezi mai multe poezii de: gabrielaa
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.