Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CDXXVI

Îți las, copile, nu pământuri, case,
Mașini de lux, bani mulți, bijuterii,
Tablouri ce în lume sunt faimoase,
Ci felul meu cel simplu de-a trăi.

Îți mulțumesc Doamne, pentru talantul oferit,
Chiar dacă pe drum o să fie flori și spini.
Trecutul — rădăcini, ce m-a format să fiu un pom roditor,
Să le dau mâna celor ce au nevoie de ajutor.

Mă ții în brațe
și ești atât de departe
nu te simt
nu te pot atinge

E un aer dulce
am amurgul răsucit în vene
chipul de piatră
visarea aripă senină

Te voi aștepta în orașul cu magnolii
Te voi aștepta la nesfârșit,
Te voi aștepta când vin cocorii,
Cu iluzia că măcar un pic mai fi iubit.

Aripi, petalele de flori
Se scutură încă din zori
În zbateri pentru înălțare
Peste a zilei încercare.

Miroase a dulce fân cosit,
Și-i iz de clorofilă,
Iubito, vino la citit
Amorul câte-o filă.

E noaptea despărțirilor în care
Vom arunca cu apă peste foc
De noaptea asta-mi este cel mai tare
Şi teamă... şi ruşine ..la un loc.

Din partea ta mă doare și floarea aruncată
Sau vorba nerostită – gândită-n supărare
Și frunza mă rănește de o arunci mai tare
Când mai aștept să-mi dărui iubirea netrucată.