Ce este după verdele trăit
mai adevăr de adevăr,
mai curat ca florile de măr,
nu este Dumnezeu?
De ce sunt vinovată eu
că-mi este dor de floare,
Domnul meu cel bun din casa-închisoare?
Recunosc
pasul meu contagios
de dor de viață,
de anotimp frumos.
Ce primăvară molipsitoare!
Mă uit cum se rostogolește în zare
și nu știe unde sunt…
Te-aș privi cu ochii în pământ
Adevăr de adevăr,
florile de măr.
Tu ești răspuns, speranță și cântare,
Domnul meu cel bun din casa-închisoare…
vezi mai multe poezii de: Camelia Oprita
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.