Ninge disperat în noi
și afară frunzele se duc,
suntem pietre care se cunosc
dintr-un trecut.
Și am fost și flori
și frunze și pamânt,
suntem acum doar umbra,
unui jurământ cărunt.
În pletele unui orgoliu cenușiu
parfumul clipelor acelea s-a pierdut
nu ne mai știm,
nu mai vrem să ne știm,
nu mai putem să ne știm...
căci am murit demult.
Și numai gândul a rămas
să bântuie prin lumile de ploi
și afară frunzele se duc
și ninge disperat în noi.
vezi mai multe poezii de: gabrielaa
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc!
gabrielaa (autor)
sâmbătă, 09 iulie 2022
Înafara construcției ciclice, nu prea am ce admira. Poezia (mă refer la modul general) are nevoie de un limbaj poetic, figuri stilistice, nu zic să fie neapărat metafore, dar măcar să aibă un impact, cât de cât.
Adina Speranta
joi, 07 iulie 2022