El care nu existase niciodată,
Ma facea sa privesc totul ca la-nceput.
Lipsit de forma sau predilectie,
Acum eu sunt prea mult pentru mine,
cu vioiciunea—ti seaca,
mi—arunci cuvinte
si te tot prinzi cu gheare de otel de timp,
neputincios ma lasi sa zac in remuscare,
Saptamani monotone in acelasi plictis extins.
Nefericire e doar ce striveste sufletul.
Sub greutatea timpului,
ma nasc mereu prin uitare.
tu prin mine respiri
si graiul tau sunt gandurile mele,
cu suflet de gheata,doar oglinda—mi vegheaza memorii.
ce trista—i visarea si tot imprejur.