Trunchiul noduros crește
în carne, oase și ochi
fără putință de oprire
sau de respiro
Am așteptat să mă suni
în zilele fără soț
până s-a făcut seară
și au început zilele cu soț
Stau închis intr-o lume
în care propriile mele întrebări
se lovesc de pereți tulburi
și sună întotdeauna a gol
Ne-am frânt într-o mie de bucăți
fiecare bucată strigă în noi
neputința,
dorul de doi,
Tu vii de pe un drum
Ce mi-e străin
Și calea mea
Ție ți-e străină
Am pus rutina sămânță
în pământul primit cadou de la cer
și-a crescut-o orgoliul pădure
în care azi
O nouă zi
ne îmbrăcăm înainte de a ne coborî din pat
ne strâng hainele sau prea largi ne sunt,
prea elegante, prea fade, prea grele
Ai plecat când flori înfloreau
și primaverile s-au uscat
în lanțul clipei ruginite
a timpului gol.
Îmi ești depărtare și scrum
și apropierea ce doare
În timpul ce doarme in jur
îmi ești doar un gând și o mare.
e îmbulzeală în fața ușii
dar nu vând apusuri
căci sunt cusute pe așternuturile
în formă de trupuri