Pe umerii mei curg râuri de ceară albastră...
Ca un doliu care acoperă totul...
Îmbracă spațiile dintre respirații,
se scurge prin timp,
până în strigătul mut al primei mame și al ultimei...
Nu-mi mai acopăr auzul cu mâinile..
Acum îți simt veghea fierbinte deasupra creștetului meu.
vezi mai multe poezii de: Poemele Zorei
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.