Îmi cuibăresc capul între palmele lui mari
și simt pielea aspră,
scăldată în truda nesfârșită a zilelor
și în neliniștea nopților scurtate de gânduri.
Îmi acoperă încet obrajii
și știu că aș vrea să rămân pentru totdeauna acolo,
captivă într-un vis de copil,
Acolo unde se nasc și se uită poveștile cu zâne,
Între palmele tatălui meu.
Acolo unde timpul nu și-a inventat încă clepsidrele,
iar privirea tatălui suspină doar binecuvântări.
Unde iubirea nu-și aduce aminte de lacrimi,
iar inima mea e întreagă și e acasă.
Deschid ochii încet și îi fur printre gene
zâmbetul lui blând,
Să-l port mereu în suflet ca pe un talisman.
Mai lasă-mă puțin, tată,
încă o clipa, un minut .. Și încă o viață,
să adorm între palmele tale.
vezi mai multe poezii de: Poemele Zorei
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Cu drag! Dar nu sunt o personalitate. Suntem asemenea, oameni simpli, suflete în căutare de exprimare cât mai fidelă și profundă a stărilor și gândurilor ce ne animă.
Mi-ar plăcea să vă mai citesc. Să aveți inspirație!
Lucia Eniu
luni, 09 august 2021
Cu tremur in glas si in suflet, va multumesc pentru acest comentariu, doamna Lucia Eniu! Ma bucur ca emotia scrierilor mele reuseste sa atinga noi inimi si minti, iar primind acest feed-back din partea dv. ma face sa raman in contemplatie,umila, cu un zambet timid in coltul gurii...Va multumesc..
Poemele Zorei (autor)
duminică, 08 august 2021
Impresionante, delicate simțiri despre o ființă dragă! Un poem de dincolo de clepsidre, cu trăiri adânci, duioșii nesfârșite, dureroase melancolii.
Lucia Eniu
duminică, 08 august 2021