Iubește - Tabita L. Salagean
Poezie adăugată de: Tabita L. Salagean

    vineri, 15 mai 2020

Adăpostește-te în inima mea
Când arșiţa te arde,
Iar ploaia te bate.

Ascunde-te în gândul meu
De cele patru anotimpuri
Și bucură-te în sărbătoarea lor.

Acoperă-te cu zâmbet
Când alții zâmbesc
Și zâmbește-mi.

Bucură-te de viață
Căci Unul ți-a dat-o,
Iar eu mă bucur de tine.

Ascunde-te în lanuri de grâu copt
Om care miroși a tinerețe,
Ca eu să te caut și să te găsesc.

Copiază-ți cheia inimii
Ca atunci când pleci să nu rămâi gol,
Iar eu să mă adăpostesc în ea.

Întoarce-te mereu la casa în care
Mama și tata te așteaptă,
Iar eu să vă privesc tăcută, zâmbind.

Desenează-ți iubirea în suflet
Tu om ce-adeseori o cauți,
Pentru că el nu moare niciodată.



vezi mai multe poezii de: Tabita L. Salagean




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.