Sunt Iuliana, am 19 ani și sunt din Câmpulung, Argeș. Sunt studentă la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine pe specializarea turcă engleză și scriu poezie din nevoia de a pune ordine în lucruri care nu se lasă explicate ușor: dorul, relațiile fragile, atașamentele, corpul și felul în care trecutul rămâne prezent.
M am făcut atât de mică, încât nici durerea nu m a mai găsit din prima.
Cândva eram mare ca un copac pe care urcai în copilărie
unde te simțeai de neînvins, unde erai doar tu împotriva lumii.
ce faci când te tentează un fruct interzis?
de fapt
nu e interzis
stai puțin.
e noapte.
m a trezit o picătură de apă.
nu știu unde se aude, nu mă pot mișca.
lumina lunii e puternică, nu mă pot mișca.
mi ai adus un trandafir roșu
de parcă asta era cea mai simplă greșeală din lume.
de parcă dragostea
nu lasă urme pe mâini,
mă înnebunești.
mă înnebunește cum poți să porți mereu tricoul ăla alb
și rămâne perfect oricât de mult ai mânca.
mă înnebunește cum râzi de mine că încerc să te copiez
plutesc deasupra corpului meu
nu știu cum și când s a întâmplat asta
m am trezit așa după o noapte în care am adormit greu
tot auzeam picăturile de ploaie pe acoperișul ruginit
Când eram mică am primit o păpușă care semăna extrem de mult cu mine.
Am iubit o din primul moment.
Nu mă jucam aproape niciodată cu ea.
O țineam pe birou, neatinsă.
Stăteam pe balcon cu o țigară stinsă în mână.
Pe măsuța de sticlă de lângă mine aveam o rodie coaptă si zemoasă.
Urmăream o pasăre ce părea sa aibă aripile zdrobite.
Lângă ea, era un om care ținea încleștat o piatră în mână,
Iarna, în lumina albastră a aragazului,
stau și te privesc cum dispari încet
în lumina ta caldă.
Stau pe șezlong
cu un long island în mână
și o țigară în cealaltă,
reflectând la viitorul nostru