Din lumina ţesută de fluturi
îmi croiesc a vieţii pelerină,
să scap de ploile ce or să vină,
lacrimi coborâte din nouri.
Când nu mai știi cine ești,
Oprește-te și întreabă munții.
Forța de neînvins în ei găsești,
Culege-le zăpada demnității
Mamă, te caut în alt anotimp
unde a înflorit dorul-floare
udat de o lacrimă ruginie...
Tăcerea-i strigăt de cocor,
Dacă inimii
i-ar fi crescut flori
Ce primăvară!
Ar fi umblat desculţe necuvintele...
Am pus sufletului chip de copil
să se poată juca cu viața,
tristețile i le șterg
cu radiera zâmbetului.
Şi dacă lacrimi nu mai seacă,
Durerea nu mai vrea să treacă
E ca iubirea-n timp să-ţi spună:
Eşti fericirea mea nebună.
Poeţii au perle în ochi
când vorbesc
despre iubire.
Din cochilie de cer
Negociez cu Dumnezeu
ca oamenii să-nflorească
şi pomii să iubească
sub clar de anotimp,
Sunt un înger trist
când mă gândesc la noi.
Alunec de pe coamele
regretelor,