Fac inventarul unui amurg,
Luna-mi calcă pe umeri apăsat,
Prin vene, clipe ruginii curg,
În ochii mei s-a înnoptat.
Să fie un strop de vară-n iarnă,
Zăpada să aibă gust de cireșe coapte,
Să fie brazii plini de cer și rășină
Atingând-mi visul la miazănoapte...
toamna amnezică
și-a uitat culorile în venele mele
ipotecând verdele zilei de mâine
Sunt dor azuriu purtat de vânt,
Fără viză am acostat în cuvânt,
În portul ce-mi poartă visul,
În largul clipelor – Abisul.
M-aş ascunde într-un vis
strâng iluzii le vâr sub nori
cerul mirat de atâtea vise
Mamă, ochii mi se dezbracă
de o lacrimă ţesută de amintiri.
Fă ca pe retină o stea să cadă,
să luminează ale fiinţei adâncuri.
sun la 112
chem toate dorurile
să-mi acorde primul ajutor
nu e nimeni de gardă
Îndes clipele căprui în sertarele cu vechituri
să uit de noi,
dintr-o fotografie îmi zâmbește adolescența.
Aleg să o înrămez pe pereții tapetați
îmi pun gândul inocent
pe ghilotina timpului
cu miros de mușcate sălbatice
când privesc în ochii
clipelor
îmi înţeleg rostul
de bunăvoie și nesilită de mine