Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: LXXXI

E prima zi când mă simt vie
Și cred că moartea mi-a murit,
Mă întrupez dintr-o stafie
Cu iz de lemn mucegăit.

Ștefan Vodă se înalță
cerul Doamne îl despică
soarele este-n balanță
țara însă-i tot mai mică

M-am resemnat intr-uitarea,
Chipului de mult apus
Si-am rastignit vechea-ntrebare,
Ce vesnic aprig m-a rapus.

Tu, născătorule de vise,
Vino și dezgroapă-mi trecutul
Scrijelit cu sângele morților,
Blocat în trupul aceluiași mormânt

Și trece timpul, trecu și iarna,
ca și norii cei turbați;
ca mâine, va trece primăvara,
noi rămânem cei uitați.

Vom mai trǎi iubirea idealǎ
Poate pe-acest pǎmînt cît vom mai fi,
Uitînd într-un tîrziu cumplita boalǎ,
Prin care am trecut spre-a ne iubi.

Ții minte norul-Dragon?
Era piesa de rezistență a acelui spectacol de lumină!
A rămas din el o fărămitură,
Un colț fără suflet

Pierdut într-un decor prea grav
Dau filele dintr-un jurnal,
Gravate-adânc cu un pumnal,
Pe-a sufletului trup firav.

Dacă îţi este iubită,soţie sau mamă,
Simţi dorinţa adânc cum te cheamă,
De ziua lor să le oferi în dar
Flori cu parfum de mărgăritar.

Să lupt cu morile de vânt
Ce macină într-una aer,
Indiferente la Cuvânt,
Ar însemna că sunt un fraier.

Ce dar sublim să ai o mamă,
Să-i auzi glasul cum te cheamă,
Îmbrățișarea să îi simți,
Ce bine e să ai părinți!

Iubire neîmpărtăşită

Pe malul apei străvezii,
Stătea o tristă fată.

Tu nici nu ştii cât eşti de frumoasă,
aşa somnoroasă cum treci înspre
viaţă.
Tu nici nu ştii cât eşti de frumoasă

Gânduri
Și vreo două rânduri
Tulburi...
Cercuri prinse-n cuburi.

E primăvară, iar, iubita mea,
Și ne-nălțăm, în dansurile noastre,
Spre infinitul dalelor de astre
Ce-așteaptă pașii noștri-a le călca.

noaptea-şi dilată insomnia
lângă o cafea amară şi-o ţigară
cu tălpile boţite de ploaie aleargă pe ziduri
haină de iubire