Spune-mi pădure
Eu n-am să dau pădurii gunoiul meu hibrid,
Nici gândul meu de moarte prea strâmb şi prea arid,
Dar o să-i dau căldura din ochi de cer vrăjit
Şi ploaia din privirea ce ieri m-a necăjit.
Să mă dezlegi pădure şi să mă ierți c-am pus
Pe flacăra uitării gunoaiele de sus,
Făcând un foc pe cer din viața ta furată
Crezând că n-o să mori, tu nu mori niciodată!
Din trupul tău bătrān tăiat-am primăveri
Şi iernile-am tăiat, nefericit şi ieri
Şi încă n-am ce face şi azi mai pun pe foc
O rază de speranță,un trunchi fără noroc.
Până când focul viu m-ă va cuprinde-n rai,
Spune-mi padure tu, nu suferi de-al tău trai?
Spune-mi pădure tu, cãnd mă vei judeca
Cu frunzele-ți căzute, când mă voi îneca?
vezi mai multe poezii de: Gheorghe Dragomir
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.