Îți las prin testament la ceas de seară
Urgia vieții-nchise în cuvânt
Și nebunia dorului de-o vară
Și luna când se frânge de pământ.
Îți las prin testament și răni absurde
Și-un candelabru de tristeți uitate,
Zidul tăcerii, lacrimile surde
De care mă izbesc noapte de noapte.
Când am să plec, îți las prin legămînt
Să mă-ntâlnesc în alte lumi cu tine
Pe-o bancă reîntoarsă pe pământ
În parcul adumbrit între destine
Și-atunci, în taina ultimului cânt
Să îți întorci privirea către mine.
vezi mai multe poezii de: Antonia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Foarte frumoase versuri, sunt un admirator al versului muzical, din care razbate armonia, pacea poetica. Felicitari!
andreionthepoetry
duminică, 24 mai 2020