Îmi tot umblați la nimb,
Mi-l fracturați în rate,
Că șed sau că mă plimb,
Același ornic bate.
Am fost singur pe străzile
pe care trecusem cu tine
și m-am simțit rău,
aveam un fel de leșin,
Lumânări la porți,
Ceru-i luminat,
Hristos a înviat din morți
Hristos a înviat
Te mai iubesc și te mai plâng
și te mai simt, până la os, ca-ntr-un
sentimental film rusesc mincinos.
Te văd la geam, cu mâna ridicată,
de parcă te și temi de ce mă tem,
să nu cumva să vină un blestem
să nu mă pot întoarce niciodată.
Îmi e așa de dor de cea care-a plecat,
Că, dacă-aș fi mai tânăr și mai odihnit,
Probabil aș cădea-n păcat,
Iubind ninsorile la infinit,
Dacă atunci când o iubeam
Și mă ridicam deasupra ei
Și o făceam să urle de plăcere
Aș fi lăudat-o, era explicabil,
Atâta cât exist
Și la ce-a fost revin
Într-un destin prea trist
Mi-e dor de râsul tău
Aceasta e șansa noastră
să trecem unul prin altul
împreunîndu-ne numai cenușile
ca două incendii
Imposibil de străbătut -
Distanța de o lacrimă
Care-a mai rămas între noi.