Amante cu ochi verzi,
Amante cu ochi adânci ca fundul zării
Și buze calde-nsângerate
Ce-albastru-n ceasul înserării,
Ce glas de clopot -
O!... Ce glas de clopot spart și răgușit!...
Nu-l mai cunoști?
E-acleși glas ce ți-a urat - sunt ani de-atunci -
Tu pari o statuă turnată nu-n bronz etern,
Ci-ntr-un metal
Ce până astăzi n-are încă
Nici preț,
În rada portului,
La cheiul pe care astăzi cresc castanii,
În rada portului, ce pare o lacrimă-a Mediteranei,
Dorm trei galere ancorate pe zeci de ani,
Porniră cele trei corăbii...
Spre care țărm le-o duce vântul?...
Ce porturi tainice,
Ascunse cercetătoarelor priviri,
Sosesc corăbiile,
Vino,
Să le vedem cum intră-n port -
Să le vedem cum, obosite de-atâta luptă cu furtuna,
Pe mare-n asfințit...
Și vântul
Îmi poartă barca pe cărarea
Pe care soarele ți mare
Se duc pe Dunăre la vale
Caice-n roz și-n alb vopsite...
Se duc pe Dunăre la vale
Coșciuguri albe, plutitoare
În sfeșnicele vechi de-aramă
Descresc trei lumânări de ceară -
Descresc ca nopțile spre vară,
Și-n sfeșnicele vechi de-aramă
În țara mea, tot cerul pare-o pată
De sânge, scurs din rana unui soare,
Ce-abia-și deschide ochii-n zare; și moare
Ca cei mușcați de-o gură-nveninată!