Sunt obosit de drum și-aș vrea
Să dorm trei nopți,
Trei vieți în șir,
Culcat pe-un așternut,
Pe țărmu-nalt și drept -
Hotarul de-unde-ncepe necuprinsul
Imperiu-al apelor albastre
Cu-atâtea felurimi de pete,
Răsună-n poarta veche trei lovituri
Ce par
Trei ne-nțelese vorbe desprinse dintr-un vers...
Răsună-n poarta veche trei lovituri
Paznicul mi-a-nchis cavoul
Și-am rămas afară-n ploaie...
Paznicul mi-a-nchis cavoul
Și-am rămas să-mi plimb scheletul
Noi suntem morți de mult...
Voi ne-ați uitat -
Și ne-ați uitat că nu ne mai vedeți.
Dar noi din umbra negrilor pereți
Un șuierat prelung salută ivirea zorilor...
În larg,
Un strop de purpură pătează albastrul-violet al mării
Pe bric,
Hei, cântăreț!...
Oprește-ți truditul pas...
Nu știi
Că-aci-i sfârșitul celor ce-au început cei vii?...
Sonore, regalele lacrimi, se sparg de bazaltul sonor...
Sub bolțile negre, pătate de-albastrul târziii-nserări,
Cristalul regalelor lacrimi expiră, ca-n stinsul ecou
Al stelelor albe, desprinse din vastul, eteric decor...