Obişnuiam să fiu o mare,
Iar tu nisipul:
Peste umerii ei reci
Alunecau în ploi de mai,
Punctul infim ce sta şi veghează,
Pe valurile spumoase,
Să nu mă strigi!
Când zorile se varsă,
De-ai fi o adiere de mai,
Te-aş săruta pe ale frunţii brize,
Am fost în haita lupilor.
Străine creaturi-s oamenii.
Pe margini de stâncă,
O floare de colţ,
Maşina îşi făcea drum printre picurii de ploaie,
Iar ei o loveau greu şi abuziv.
A desenat pe trupul lui
Lovit şi vânăt tot,
Îngheţau cântece de viori
Pe buzele ei.