"Tu dormi acum, dragostea mea;
Eu ţi-am inventat poezia
Şi tot eu am rămas fără rimă..."
Am purtat cândva o luptă,
Dar am căzut pe front,
Mi s-au cutremurat plămânii
Când s-au rispit pe pământul
Dragostea i-a despărţit pielea
În valuri de soare,
Din care s-au ridicat spre cerul alb
Mii de păsări călătoare.
Stau oamenii la rând la fericire,
Stau şi zăbovesc d-un veac...
Au inimile strecurate prin gămălie de ac
Şi aşteaptă pentr-un gram de bucurie.
Timpul şi-a închis zâmbetele triste
Într-un turn de fildeş...
Sunt amintiri ce zac cu uşile de focuri aprinse,
În închisori în care mintea n-are leac.
Cât ţi-am fost alături
ai condus lumea,
O lume surdă, mută,
Beată în dragoste oarbă...
Am intrat pe coridorul minţii tale,
O casă de magii şi nebuni,
Ce holuri lungi,
Camere goale,
Soarta îmi este vicleană,
Mă închide într-o cuşcă...
Eu sunt animal de pradă,
Iar ea animal ce muşcă.
Ne-am înrolat pentru război
Camuflaţi, doar cu umerii goi,
Pe un teren pustiu, neutru,
Acolo unde vulturii se-ntorc
Nu sunt spectatori surzi sau orbi
Când ritualul începe
Când încep să mă curăţ de dragoste...
De sacrificii vechi, de umbre sfinte,