Marea nu are tihnă niciodată.
Ea bate-n ţărmuri
Fără contenire, ca o inimă tânără
La vânătoare.
A
Demult, în Kentucky, copil, m-am oprit s-aud
Pe drumul prăfuit, în amurg, stolul cel mare
De gâşte sălbatice alunecând spre nord.
Oh,
nu eşti decât o copie
a tuturor acadelelor
pe care le-am mâncat vreodată.
el avea 65 de ani, soția lui avea 66 și suferea de
boala Alzheimer.
el avea cancer la
Baudelaire conducea
un Model A
de-a curmezişul Galileei.
El a luat în maşină un
Faţa ei este-o grădină
De roze, de parfum plină,
Un paradis e trupul ei
Cu fructe atârnând pe-alei.
Ne-am oprit în acele zile perfecte
şi am coborât din maşină.
Vântul îşi plimba degetele prin părul ei.
Era atât de simplu.
dacă o fată chiar mă place
şi devine foarte nervoasă,
şi deodată începe să-mi pună întrebări stranii,
şi se întristează dacă îi dau răspunsuri greşite,
Te voi tulbura încet,
ca şi cum ai fi
la un picnic în vis –
dar nu vor fi furnici.
E aşa de plăcut
să te trezeşti dimineaţa
singur singurel
şi să nu trebuiască să spui