Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CV

Te cheamă dar, credința și păstorul
Căci vrei pe cer senin, iară de norul
Umbrește viața ta câte o zi,
Te rogi Lui și Îl cânți în poezii...

Povara pietrelor din noi
Întipărită-i pe retină,
Cu simțăminte-n carantină
Greblăm păcate-n mușuroi.

Ce lucruri noi as mai putea sa iti inchin,
Caci... iata versurile mi s-au terminat.
Cuvintele vechi cu falnicul iz de mir
Au disparut cand paharul plin s-a rasturnat.

Amestecati o cană de aleanuri,
Cu frunze de speranţe răscolite,
Puneţi şi frământările din gânduri
Stropindu-le cu vorbe negrăite,

Cât de scump e glasul Tău
Și cuvântu ce îl spui
Numai Tu ești Dumnezeu
Și salvarea omului

Tot ce am

Mă-ntreb de astăzi mă mai cauți
Prin versuri reci ,înfrigurate,

- Ne tot mințim frumos că ne iubim!
(- ce-nseamnă oare asta pentru tine?!).
De câte ori credința ne-o-ngrădim,
Ne amăgim, cu ea, că este bine.

(Ioan 7:1-53)

Doamne, Împărat al slavei, Fiul Omului Tu ești,
Ai luat chip de rob, Isuse, pe mine să mă slujești,

Ieri te iubeam
cu o dureroasă fericire,
azi,
blândă tristeţe…

Nu pictezi impunatorii,pleșuvi,vulturi
A zbura,chiar muți de rămân, să învețe.
Nici să devină unii mai devreme maturi
Doar așa a găsi pe viață mirese.

I

Trece luna peste bolta
Ceriului de nestemate

începutul de drum
întrebări nevinovate
pe parcurs
trăim întrebările