sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
eşti bogat şi totuşi nu ai nimic
şi asta pentru că
nu îndrăzneşti să te uiţi
înlăuntrul tău
locuiesc la periferia unei clipe şi
deseori îmi închiriez
o singurătate
doar aşa pentru a-mi pierde vremea
ÎNTRE RUGĂ ŞI ASFINŢIT
nu mai am timp să privesc în mine
nici spre cartierele de taină ale trecutului
COŞMARUL DIN GÂND
am văzut-o valsând printre resturi de umbre
doar lumina lunii desfiinţa
mă simt ca două şine pe care
se aleargă şi
nu se ajunge nicăieri
mi-am cumpărat şi bilet
într-o bună zi
voi uita geamul deschis
ca oamenii să poată
privi înăuntru
maică, iartă-mi plânsul schimbat în viori
acolo înlăuntru tu încă pulsezi
de sus rotogoale de ciori
mă caută acum când ştiu tu visezi
mama citeşte jurnalul de dimineaţă
îşi masează tâmplele
şi tace
pe aici n-a mai trecut nimeni
sub buzele grinzii crăpate de timp
singurătăţile sufocă tăcerea