Sunt doar un biet pasionat de poezie,
care, cand si cand, isi mai sigileaza
cate un gand, sub rigorile rimei.
Filozofia-ndrăgostitului exclusivist:
"Exiști, iubito, deci exist!"
Dac-anumite gânduri
s-ar apropia impertinent de mult
de viteza luminii,
timpul l-ar putea încetini suficient
Din imensitatea lucrurilor care
pot fi suspectate de unicitate,
centrul totului, nu se arată oare
cel mai pasibil de ubicuitate?
Presupunând că-n plin nimic,
sictirit, undeva în afara timpului,
ai un moment de inspirație dramaturgică...
așa încât:
– Când oare, țara asta, o s-apuc și eu
s-o văd în sfârșit așezată, firească?
– Foarte curând de n-ar fi într-atât de greu,
în străinătate, să se stabilească...
"Cum sunt mereu puțin din ce-aș fi preferat să nu deviu,
mă-ntreb: oare-i într-adevăr dorit să mă comport,
prezentu-mi, ca și când n-ar fi în general eșecul viu
al vechilor proiecte ce faptelor mi-au fost suport?
Într-o țară ce trecuse de curând
de la comunism la democrație,
se trezi un oarecare aberând
cam așa la un sondaj de-opinie:
Nu poți fi exagerat de om,
nefiind, din când în când, neom!
"Ceea ce te omoară,
te face mai puternic!" -
spunea odinioară,
un muritor, poetic…
Pe cât iubeam dedicat,
odat', a-ți trăi prezența,
pe-atât urăsc din ficat,
acum, să îți mor absența.