Sunt doar un biet pasionat de poezie,
care, cand si cand, isi mai sigileaza
cate un gand, sub rigorile rimei.
Planul planurilor tale de viitor
și planul planurilor mele de trecut,
ce-o dungă de prezent formau la început,
se pare c-au pățit ceva sfâșietor:
Ea-l înghionti...– Ce e? Dormeam!
– Da? Sinele, mi-l căutam!
– Nu mai spune... Și? L-ai găsit?
– Păi cum să nu, doar te-ai trezit!
Sub noi, dogoritor, se întindea deșertul,
semne care dădea, de-o vreme, că așteaptă
să mi te scurgi ușor (vai ce ușor) din palme,
de complicații mii, grav, suprasaturată.
Poetic, despre o mare tragedie,
nu cred că trebuie scris mai nimic.
Cine știe, ai putea potrivi rimele prea banal
Nu o iubești când o percepi
aproape ca pe sinea ta,
ci când ești incapabil să concepi
sinele tău
Cu-adevărat,
amintirile
ce-mi pirogravau zilele,
s-au disipat?
În fiecare dintre noi
ascunsă-i flacăra lui Prometeu,
și de-am avea "neșansa" s-o descoperim,
abia atunci ne va străbate
Oare aceste timbre
preapline de culoare:
"Primul sărut
"Pământul, după-atâtea și-atâtea-ncercări,
s-a întrecut pe sine-n a ne făuri…
Dar cam cât să se mai lase și el oare,
nonșalant, călcat de oameni în picioare?
– Procesul de conștiință
legat de tot ce ți-am făcut,
îți aduc la cunoștință,
iubita mea, că l-am pierdut.