în seara de ajun
aș vrea să fiu iar copilul sfios
vestindu-L pe Cel bun
pe domnul Hristos
te-ai înălțat mult prea devreme
lăsând aici pe cei ce ți-au fost dragi
nu vor avea de ce să te blesteme
cu ei de astăzi pâinea n-o să mai împarți
un tren
ninge afară
e ger și viscolul bate
ştii tu pasăre să te bucuri că poţi zbura
şi-atinge înaltul senin?
căci eu nu pot decât visa
e ora cinei...
ne aşezăm în jurul mesei
cei care am mai rămas
eu
fluturi albi roind
peste suflarea ta
cu miros de zăpadă
buzele-ţi ornează cu pruină
căutare
valuri... valuri... derivă...
nici vântul nu mai bate în pupa
pădure fără ochi
pădure surdă
mugurii tăi vor creşte orbi
cântecul îţi va fi
în oraşul părăsit
unde doar fantomele primesc vize de flotant
vechile străzi s-au acoperit cu amintiri
timpul fărâmiţat abia mai respiră
şi acum îţi port în gând tablourile
ca într-o expoziţie ambulantă
în care intru doar eu
să-ţi ating sufletul