noaptea se aşterne ca un laţ în jurul meu
făcând cerul să curgă
şi pomii şi casele
într-un amestec opac
retrăiesc amintiri...
eu încălţat cu aceiaşi tenişi albi
chinezeşti
cu care puteam juca fotbal oricât
mă uit afară cum ninge
mă uit afară cum ninge
şi albul inundă o lume imundă
ninge afară și viscolul bate
o iarnă se-așterne-ntre noi
tu ești undeva departe
eu singur aici
se-aude-n gară șuieratul unui tren
vagoanele-i așteaptă înșirate
pe călătorii matinalului peron
îngrămădiți la casa de bilete
eu/tu
de-o parte eu -
tu de cealaltă
amurgul conabiu se destramă
sclipiri de olmaz pătează cerul
păsările aripi au de-aramă
din Graalul Sfânt se-adapă norul
„este atâta singurătate în acest aur”
Jorge Luis Borges
Luna ca o candelă în noapte
se scutură iar trandafirii
în dimineți lipsite de noroc
se-așterne vălul amintirii
peste cenușa arsului foc
ascunde-mă în amintirea ta
să mă poți vedea
de o să vrei
te voi aștepta printre urme