mă uit cum vântul răsfiră frunzele
şi norii aleargă pe cer
întunecându-l
departe sunt de mine muzele
haiku
pe o petală
doi fluturi îmbrăţişaţi
ascult cum trece timpul
acum când ochii mei
acelaşi întuneric văd
ascuns sub pleoapele lăsate
micropoem(1)
înstelatul cer se stinge
în lumina dimineţii
mi-e toamnă-n suflet
când cocorii pleacă
şi vântul e vuiet
când frigul usucă
cu ce-am putea să stingem focul
ce ne arde-n trup
uscate buze sărutul iar s-adape
şi mâna ta în mâna mea un legământ -
m-am trezit dintr-un somn fără vise
şi am văzut primele lacrimi pe chipul unei femei
m-am mirat de cerul albastru
şi bulgării de zăpadă care acopereau
se leagănă-n vânt cuibul uscat
printre ramuri strâmbe stă gata să cadă
cocorii demult au plecat
departe-n pustiul fără zăpadă
uneori noaptea
când merg pe stradă
mă întâlnesc cu mine însumi
îl întreb dacă are un foc
te-am căutat să-ţi spun
că a înflorit magnolia
şi florile ei parcă sunt ninse
de o iarnă târzie