Ne plouă şi ne ninge
Timpul
şi umerii
ni-s prea firavi
Mi-aţi furat patul
unde să-l găsesc
îşi frânge Procust
mâinile
Strâng în pumni
nisipul unei clepsidre sparte
îmi scapă
din când în când
Hai
la o ceaşcă de vorbe
de lut
prin ploaia de vise
Mi-am răsfirat tăcutul
pe-o frânghie de vânt
şi-am început să-l biciui
doar-doar o naşte-un cânt
30×20×40
lemn lăcuit
de abanos
zăbrele tip
Pique la Lune
a fost
un mic Prinț
Albastru
Se ia verbul nud
la infinitivul
pur
al vremilor dintâi
Prăpastie vie mustind a dorinţă,
Eclectică, mută, dantescă şi fadă,
Mi-s Fata Morgana, neant, nefiinţă,
Sisifică piatră, nevrând să mai cadă.
Doamne, sunt Golem cel mut,
Încărcat de necuvânt,
Nemurit în aşteptarea
Unui veşnic început.