Stăpân iubit, pe care îl slujesc
De-al cărui merit sunt legat pe drept,
Îți scriu acest mesaj să-ți dovedesc
Că-ți sunt supus, nu că sunt înțelept.
Nu au decât cei preferați de stele
Să poarte ranguri, titluri, cu mândrie,
În timp ce eu, lipsit de toate cele,
Trăiesc discret o altă bucurie.
Ochiul meu pictor, iată, a fixat
Splendoarea ta pe-al inimii tipar.
Trupul meu este rama de-agățat,
Proporția e-a pictorului har.
Ca un actor ce-abia a debutat,
Care, cu trac, își uită partitura,
Sau ca un animal înfuriat,
Ce-și pierde forța întrecând măsura;
Oglinda că-s bătrân nu-mi poate spune
Cât timp cu tinerețea ești de-o seamă;
Când însă riduri voi vedea la tine,
Voi ști că moartea în sfârșit mă cheamă.
De felul meu nu sunt acel poet
Care-ncântat de frumuseți vopsite,
Doar raiul îl preia ca ornament
Și ce-i frumos e doar ce el admite-
De la natură, față de femeie
Ai tu, stăpân-stăpână pe-al meu dor;
Un suflet feminin, dar care nu e
Ca la femei, și fals și schimbător;
Timp lacom, gheara leului tocește-o
Și fă pământul să-și înghită fiii;
De colți, tu falca tigrului hoțește-o,
Pe phoenixul etern redă-l făcliei;
Oare să te compar cu-o zi de vară?
Ești mai seducător, mai temperat.
În mai, furtuna mugurii îi zboară,
Durata verii prea mult s-a scurtat.
Cine să creadă versul meu cândva
Dacă te-aș lăuda făncetare?
Căci, mai curând, cu el aș îngropa
Și viața ta și meritele tale.