Oare să te compar cu-o zi de vară?
Ești mai seducător, mai temperat.
În mai, furtuna mugurii îi zboară,
Durata verii prea mult s-a scurtat.
Când văd că orice lucru care crește
Numai o clipă poate fi perfect;
Că scena lumii un spectacol este
Influențat de stele în secret;
Nu de la stele iau înțelepciune;
Deși gândesc că știu astronomie,
Despre noroc sau ghină nu pot spune,
Nici despre vreme, boli, sau vreo urgie;
O, dac-ai fi tu însuți! Dragul meu
Nu ești al tău mai mult decât trăiești:
Fii pregătit pentru sfârșitul tău
Și chipul altcuiva să-l dăruiești.
Când timpul îl măsor și urmăresc
Cum ziua cade-n noapte-ntr-un târziu;
Când văd cum violetele pălesc,
Și negre bucle dau în argintiu;
Pe cât te micșorezi, pe-atâta crești
Prin pruncul tău, pe care-l lași în urmă;
Iar sângele pe care-l dăruiești
E tot al tău, când nu vei mai fi tânăr.
Admite că pe nimeni nu iubești,
Tu, cel cu tine însuți neglijent.
Îți garantez, iubit de-o lume ești,
Că nu iubești și tu e evident;
De teamă-n lacrimi văduva că-ți lași
În viața asta singur vrei să fii?
Ah, chiar de-ar fi să mori fără urmași,
Lumea, ca soața, tot te va boci;
De ce, când asculți muzică, ești trist?
Dulcele-i dulce, veselul voios:
De ce iubești ceva ce ai respins,
De ce să prețuiești ce-i plicticos?
Priviți, la est, când astrul grațios
Urcă pe cer, cu ochii, fiecare
Aduce-omagiul, pune respectuos
Privirea-n slujba maiestății sale;