Ce furtuni n-au mai pornit
Pofta răilor și ura
Ca să pieri tu, neam iubit!
Dar de toți ne-a mântuit
(Luarea Griviței, la 30 august 1877)
La ceasul trei pornirăm iuți,
Dar ne-am întors în văi bătuți.
Stăpânul țării feudale
Râdea de Basarab, pe cale
Venind cu sutele de-arcași
Turnați în zale,
Noaptea care-ncheie anul -
Noaptea sfântă,
Când cetindu-și El-Coranul
Trist mahomedanii cântă
Iar Matei în baltă stete
Până-n zori, în stuf ascuns,
Frigul nopții l-a pătruns
Și prin suflet spaimă-i dete
În redută numai lei;
Uite-i, mă, bașibuzucii,
Eu de-aici le-aud papucii!
Dar mai mare peste ei
Țară-avem și noi sub soare,
Și-o râvnesc dușmani destui,
Dar prin vremi asupritoare
N-am lăsat-o nimănui.
- „Neam român, văzui odată
Oastea Domnului Mihai”
Zicea Dunărea-ntristată:
„Fulger îns-atunci erai,
Pe sub dealurile Plevnei
Doarme spaima şi fiorul,
Soarele-şi ascunde faţa
Şi-ngrozit se-ntoarce norul
Iar pe lumea ceealaltă scoborând acum flăcăii
Cei căzuți la Vid pe dealuri și pe șesuri la Vidin,
Câți sosesc pe rând în stoluri, adunați în gura văii
Stau s-aștepte alte gloate câte se vedeau că vin.