Victor Bragagiu
victorbragagiu.blogspot.com
Noaptea când în slăvi ridică
Zborul aripelor sale
Iese Basmul ca vlădică
Frumusețelor din vale.
Orbecăindu-ne Speranța
Din plânsete și din desfături
Iar căutăm din mări Constanța
Cu o Itacă pe alături.
Ah, ce gingașă-i otava
Când vrea talpa descălțată
Să se curețe de-otrava
Din adidași îmbibată.
Vișinul a doua oară
Singur înflori-n livadă
Prea vroia în primăvară
El, naivul, să se vadă.
Privesc arborii în toamnă
Cu priviri îngălbenite -
Înlemniră ei de teamă
Ori de simțuri fericite?
Parcă s-a oprit lumina
De la curgerile-ncete
Când în nuc a prins rugina
Să se înmulțească-n pete.
Vrând să-ntorc copilăria
Cea cu visele rozalbe
Sărutasem păpădia
Plină-n parașute dalbe.
„Domnișoara îmi permite!..”
Eu vorbeam înalt și rar...
Eh, de ce n-aveam eu pinteni
Să îi bat ca un husar!
Lumea puse-n colț o viață
Care-i foarte vinovată
Că în orice dimineață
În trăire e aflată.
După noaptea în stele plouată
Negureala se-nalță din vale
Și râvnirile blânde și goale
Înstelările cerului cată.